mine, aproape vibrând. „Ți se pare amuzant?”
„Nu”, am spus, deși fața mea mă trăda în mod clar. „Cred că îmi este familiar.”
Ochii i s-au îngustat. „Tu ai făcut asta.”
„Dormeam.”
„Exact asta ai spune.”
M-am uitat din nou pe lângă ea la mașină, mai atent de data aceasta. Lângă roțile din față erau tăvi de vopsea. Două role fuseseră lăsate pe trotuar, abandonate. O găleată pe jumătate goală zăcea lângă portiera din dreapta, fără capacul nicăieri. Ceva din acel detaliu mă sâcâia. Cine îmi vopsise mașina luase absolut