care muncitorii au terminat, cei patru copii ai mei au stat pe margine nerăbdători.
Cel mic m-a întrebat:
— Mama, putem să sărim?
Am privit spre casa Cătălinei.
Perdeaua de la bucătărie s-a mișcat.
— Da, am spus. Dar fără țipete.
Au izbucnit toți în râs.
Apoi au sărit simultan.
Apa a trecut peste marginea piscinei, iar pentru câteva secunde curtea s-a umplut de râsetele lor.
Nu i-am oprit.
Pentru că atunci am înțeles ceva.
În ultimii doi ani, după moartea soțului meu, făcusem tot posibilul să păstrez liniștea.
În casă.
Cu