își acoperi gura cu mâna. „Știu că nu a fost vina ta. Poate că am știut dintotdeauna. Dar, în acele momente, te întrebi dacă nu cumva ai pierdut o parte din Daniel. Măcar pentru o clipă.”
Am privit-o fix. „Așa că ai luat totul.”
„Da.”
Asta nu justifica ce făcuse ea. Dar, până la urmă, totul căpăta sens.
„Nu te iert pentru ce ai făcut.”
***
Săptămâna următoare a trecut ca prin ceață.
Abia dacă am ieșit din casă, încercând să asimilez tot ce lăsase Daniel în urmă.
Apoi, Ben a