Un om fără adăpost ținea în mâini o pancartă pe care scria: „Căsătorește-te cu mine.

pe internet.

Mi-ai adus cafea și m-ai întrebat dacă mi-e frig.

Într-o dimineață ai întârziat la serviciu pentru că mi-ai cumpărat mănuși.

Probabil nici nu-ți amintești.

Eu da.”

Îmi aminteam.

Costaseră doisprezece dolari.

„Când medicul mi-a spus că timpul meu este scurt, m-am speriat.

Nu de moarte.

Ci de ideea că după ce am petrecut o viață întreagă înconjurat de oameni, nu mai exista nimeni care să poată spune: «Acesta este Larry. L-am cunoscut.»

Pancarta a fost o idee stupidă.

Nu mă așteptam să spui da.”

Am început să plâng.