pe internet.
Mi-ai adus cafea și m-ai întrebat dacă mi-e frig.
Într-o dimineață ai întârziat la serviciu pentru că mi-ai cumpărat mănuși.
Probabil nici nu-ți amintești.
Eu da.”
Îmi aminteam.
Costaseră doisprezece dolari.
„Când medicul mi-a spus că timpul meu este scurt, m-am speriat.
Nu de moarte.
Ci de ideea că după ce am petrecut o viață întreagă înconjurat de oameni, nu mai exista nimeni care să poată spune: «Acesta este Larry. L-am cunoscut.»
Pancarta a fost o idee stupidă.
Nu mă așteptam să spui da.”
Am început să plâng.