la ultima pagină scrisă. Data era cu o zi înainte ca Sofia să dispară pentru totdeauna.
Scrisul era grăbit, apăsat, aproape disperat.
„Victor a aflat de testament. Unchiul nostru mi-a lăsat mie averea, firma și conturile din străinătate, pentru că știa că Victor are datorii mari. Azi m-a amenințat. Mi-a spus că, dacă nu semnez actele de renunțare, voi regreta. Mi-e frică. Am ascuns documentele originale în cutia de sub magazie. Dacă mi se întâmplă ceva, sper să le găsească cineva. Max știe locul…”
Când am rostit numele cu voce