s-a uitat spre tata.
— Băiatul dumneavoastră are dreptate.
Tata s-a apropiat încet.
— Nu trebuie să-mi spuneți mie.
Spuneți-le copiilor care v-au văzut.
Bărbatul și-a plecat capul.
S-a întors spre oamenii de pe plajă.
— Îmi cer scuze.
N-ar fi trebuit să las mizeria acolo.
Mai mulți oameni au început să aplaude.
Nu pentru că fusese făcut de râs.
Ci pentru că avusese puterea să recunoască faptul că greșise.
Când ne-am întors la prosop, l-am întrebat pe tata:
— Crezi că s-a supărat pe mine?
Tata mi-a pus mâna pe umăr.
— Nu, Matei.