în cabină, cu cotul pe geam; ei, jos, cu paharele în mână.
Niciunul n-a zis nimic. Niciunul n-a mai râs. Au tăcut toți mâlc, de parcă le luase cineva graiul.
Am dat din cap spre ei, așa, a bună ziua, și-am băgat camionul pe poartă, între gard și nucul bătrân, milimetric, fără să ating nimic.
Din pragul casei, Costel se uita. Venise afară la auzul motorului. Avea o cârpă în mână, ștergea ceva. Am coborât din cabină și-am rămas amândoi în curte, față în față.
— Ți-au tăcut prietenii de la