Timp de treizeci și cinci de ani, soțul meu m-a obligat să beau împreună cu el în fiecare seară

serile.

Paharul împins spre mine.

Privirea lui.

Mâinile lui pe umerii mei.

„Dacă m-ai iubit vreodată, să nu mai faci asta.”

— De ce nu mi-a spus?

Doctorul scoase ultima scrisoare.

— Pentru că i-a fost frică.

Victor scrisese acolo că mama lui murise din cauza aceleiași afecțiuni. Fusese convins că, dacă mi-ar fi spus cât de grav putea deveni totul, aș fi refuzat tratamentul experimental.

Așa că luase decizia în locul meu.

An după an.

Deceniu după deceniu.

— Dar el bea și el, am spus.

Doctorul Dragomir a zâmbit trist.

— Nu.