Timp de șapte ani, soțul meu îi trimitea surorii lui saci întregi cu cartofi, ceapă și legume din grădina pe care o munceam eu. Când i-am spus că nu mai pot, mi-a răspuns: „Doina se bazează pe noi.”

doua zi a intrat singur cu sapa.

După două ore s-a întors transpirat și cu tricoul lipit de spate.

 

Nu am spus nimic.

După încă o lună a început să înțeleagă.

Trebuia udat.

Trebuia verificat.

Apăruseră gândacii de Colorado.

Într-o seară l-am găsit aplecat printre rânduri.

— Elena!

— Da?

— Cu ăștia ce făceai?

M-am apropiat.

— Cu gândacii?

— Da.

— Îi strângeam.

— Pe toți?

— Aproape zilnic.

S-a uitat la mine.

— Singură?

— De cele mai multe ori.

Nu și-a cerut scuze.

Nu atunci.

Și preferam așa.

Nu voiam scuze spuse pentru că îl