eu.
Nu înțelegeam.
— Ce?
— „D”. Eu sunt.
M-am așezat.
Dani descoperise caietul cu două zile înainte, într-un dulap încuiat din biroul tatei.
După ce mă găsise, începuse să pună întrebări.
De ce îi trimisesem bani?
Cât?
De ce încetasem?
Părinții noștri îi spuseseră întotdeauna o poveste complet diferită.
Că eu trimisesem „din când în când câte ceva”.
Că apoi devenisem egoistă.
Că ei se sacrificaseră financiar ca Dani să termine facultatea și să-și cumpere prima mașină.
Realitatea era alta.
O parte importantă din banii pe care îi trimisesem timp de