și dependent de ajutorul meu stătea acum drept în fața lui.
— Bună ziua, domnule Popescu.
Tata nu-i răspunse.
Se uită din nou la diploma mea.
— Nu înțeleg.
— Pentru că nu m-ai întrebat niciodată ce s-a întâmplat după ce am renunțat.
Adevărul era mult mai puțin spectaculos decât își imagina.
Nu renunțasem pentru totdeauna la visul meu.
În acel moment pur și simplu nu puteam face ambele lucruri.
Eliot avea nevoie de ajutor zilnic, iar eu refuzam să-l abandonez când nu avea pe nimeni altcineva.
După aproape un an,