spus, privind direct spre el. „N-am făcut asta așteptând să te întorci.”
Mama a scos un plic.
„Astăzi am semnat actele finale pentru casa noastră”, a spus ea. „Ultima rată. După zece ani de muncă.”
Sala a izbucnit în aplauze.
„Și pentru că oamenii chiar merită iertare…” a continuat ea, în timp ce tata părea că prinde speranță, „te iert.”
S-a făcut liniște.
„Te iert pentru mine. Ca să pot dormi liniștită. Dar asta nu înseamnă că mă întorc în trecut.”
A făcut un pas înapoi.
„Acasă nu e un