Țăranul mergea călare cu logodnica lui

hotărâre care îi strica planurile.

— Du-te acasă, Valentina.

— Cum adică să plec?! Radu, noi avem nuntă peste două luni!

— Vorbim acasă. Acum… trebuie să fiu aici.

Valentina s-a urcat în șa, trântind cuvinte printre dinți, dar Radu nici nu a privit-o plecând.

S-a întors spre Gabriela.

— Nu vreau să te oblig la nimic. Dar vreau să fiu prezent. Măcar atât.

Gabriela și-a lăsat privirea în jos.

Și, pentru prima dată după multe luni, și-a permis să obosească.

Să lase scutul jos.

— Bine… dar nu promite ce nu poți ține. Copilul