hotărâre care îi strica planurile.
— Du-te acasă, Valentina.
— Cum adică să plec?! Radu, noi avem nuntă peste două luni!
— Vorbim acasă. Acum… trebuie să fiu aici.
Valentina s-a urcat în șa, trântind cuvinte printre dinți, dar Radu nici nu a privit-o plecând.
S-a întors spre Gabriela.
— Nu vreau să te oblig la nimic. Dar vreau să fiu prezent. Măcar atât.
Gabriela și-a lăsat privirea în jos.
Și, pentru prima dată după multe luni, și-a permis să obosească.
Să lase scutul jos.
— Bine… dar nu promite ce nu poți ține. Copilul