dat din cap.
— Știu.
Au trecut câteva clipe.
— Femeia pentru care am plecat m-a lăsat.
Am pierdut tot.
N-am unde să dorm.
M-am uitat spre copiii noștri.
Nu mai erau copii.
Erau oamenii care construiseră locul acela împreună cu mine.
Rareș s-a apropiat.
L-a privit lung.
— Tu ești tata?
Călin a izbucnit în plâns.
Nimeni nu l-a îmbrățișat.
Nimeni nu l-a certat.
L-am privit și am spus doar atât:
— Aici nimeni nu pleacă flămând.
Dar nici timpul pierdut nu se mai întoarce.
A mâncat în tăcere.
După ce a terminat,