desenat pe o foaie o casă, o femeie și o stea galbenă deasupra acoperișului.
— Asta ești tu? am întrebat.
— Nu, a spus ea. Asta e lumina care te-a găsit.
Am râs și am simțit că, pentru prima dată după mult timp, râsul nu ascundea nimic.
În săptămâna următoare, Cezar mi-a trimis un mesaj prin avocatul desemnat de instanță.
„Putem vorbi fără martori. Îmi pare rău. Vreau să-mi cunosc fiica și să repar ce am stricat.”
Am citit mesajul de două ori.
Nu am simțit bucurie. Nici furie.
Doar liniștea aceea