în fața atelierului mecanic cu un coș cu chifle proaspete în brațe, privindu-l pe Andrew cum o ține de mână pe sora ta. Îți amintești cum râsul Luciei s-a stins când te-a văzut. Îți amintești cum Andrew l-a lăsat să treacă prea încet.
Îți amintești coșul care a lovit pământul.
Îți amintești că nimeni nu alerga după tine.
Fața lui Miguel se încrețește. „N-ar fi trebuit să spun asta.”
„Nu”, spui tu, deși vocea ta e răgușită. „Ar trebui.”
„Nu a fost întotdeauna rău”, spune Miguel repede, ca și cum