am adăugat. „Pot să jur că nu s-a întâmplat nimic în casa mea care să explice fractura aceea, dar nu am văzut osul rupt.”
Când am ieșit din cameră, Celeste mă aștepta lângă lifturi. Nu m-a întrebat cum dormise Ivy sau dacă medicamentul își făcea efectul; m-a întrebat exact cum am descris plânsul, dacă l-am numit țipete sau agitație și dacă am precizat clar că am văzut vânătăia prima dată după ce a plecat.
Atenția ei la acele detalii m-a tulburat, deoarece reprezentau limitele precise ale perioadei mele de îngrijire.