deși îi vedeam vinovăția pe chip. Și a mâncat alimente în valoare de două sute de dolari. Iar.
O pauză. — Știu. O să vorbesc cu ea.
Dar amândouă știam că probabil nu o voi face. Bryan s-a uitat la mine;
își petrecuse toată viața încercând să nu-și supere mama. Iar eu îmi petrecusem anii încercând să am răbdare.
A doua zi dimineață, a sunat Juliette.
— Annie, dragă! Ne-am simțit minunat ieri. Copiii încă vorbesc despre coastele alea.
— Mă bucur că le-au plăcut, am spus eu.
— Și venim cu toții de