Șefii din comună au umilit un bătrân

la câțiva pași, cu cizme noi, cămașă călcată și un zâmbet larg, fals, ca o ușă deschisă spre o cameră întunecată.

— Ce bine că l-ai găsit pe tata — continuă Mauro. — Vezi cum e bătrânul? Încăpățânat. Iese din casă, se rătăcește, apoi umblă să facă milă.

În spatele lui Mauro, cu brațele încrucișate și un zâmbet înghețat, stătea Leticia, soția lui.

Când don Jacinto o văzu, își lăsă capul în jos.

Și începu să tremure din nou.

Atunci Emiliano înțelese că fotografia anonimă nu-i arătase tot adevărul.

Ci doar începutul.

PARTEA