la câțiva pași, cu cizme noi, cămașă călcată și un zâmbet larg, fals, ca o ușă deschisă spre o cameră întunecată.
— Ce bine că l-ai găsit pe tata — continuă Mauro. — Vezi cum e bătrânul? Încăpățânat. Iese din casă, se rătăcește, apoi umblă să facă milă.
În spatele lui Mauro, cu brațele încrucișate și un zâmbet înghețat, stătea Leticia, soția lui.
Când don Jacinto o văzu, își lăsă capul în jos.
Și începu să tremure din nou.
Atunci Emiliano înțelese că fotografia anonimă nu-i arătase tot adevărul.
Ci doar începutul.
PARTEA