Tanti Maria și-a scos repede basmaua și a învelit copilul mai bine.
— Cine poate face una ca asta…?
S-a uitat în jur, dar pustietatea era goală.
Doar urme de copite care se pierdeau spre dealuri.
Furtună s-a ridicat încet și a rămas lângă femeie, privind atent.
— Tu ai păzit-o, nu-i așa? a șoptit bătrâna.
Calul a suflat puternic pe nări.
Ca un răspuns.
În aceeași seară, copilul ajungea în casa mică a Mariei, la marginea satului.
O casă bătrânească.
Cu pereți crăpați.
Cu miros de lemn ars și pâine coaptă.