”PROPRIUL EI TATĂ A ABA NDONAT-O ÎN DEȘERT PENTRU CĂ S-A NĂSCUT FATĂ”

Tanti Maria și-a scos repede basmaua și a învelit copilul mai bine.

— Cine poate face una ca asta…?

S-a uitat în jur, dar pustietatea era goală.

Doar urme de copite care se pierdeau spre dealuri.

Furtună s-a ridicat încet și a rămas lângă femeie, privind atent.

— Tu ai păzit-o, nu-i așa? a șoptit bătrâna.

Calul a suflat puternic pe nări.

Ca un răspuns.

În aceeași seară, copilul ajungea în casa mică a Mariei, la marginea satului.

O casă bătrânească.

Cu pereți crăpați.

Cu miros de lemn ars și pâine coaptă.