la mama Elenei.
„Sarcina nu a fost dusă la termen. Elena nu mai dorește să te vadă. Te rugăm să nu o mai cauți.”
Grigore o crezuse.
Ani mai târziu, după alte pierderi și după un drum lung pe care nici el nu și-l imaginase în tinerețe, alesese viața preoțească.
Nu uitase niciodată de Elena.
Dar crezuse că acel copil nu existase.
Până în ziua aceea.
— Medalionul — șopti el. — Eu i l-am dat Elenei.
Bătrâna de lângă Maria începu să plângă și mai tare.
Grigore o privi.
— Dumneavoastră știați?
Femeia