„Nu te-am abandonat.”
Câteva săptămâni mai târziu, Maria îi aduse o cutie.
— A fost a Anei.
Înăuntru erau fotografii, diplome, felicitări și câteva caiete.
Într-unul dintre ele, Ana scrisese la 17 ani:
„Dacă l-aș întâlni vreodată pe tata, nu l-aș întreba de ce a plecat. L-aș întreba dacă s-a gândit vreodată la mine.”
Grigore închise caietul.
Și plânse.
Singur.
Pentru prima dată după foarte mulți ani, nu ca preot.
Ci ca tată.
Relația cu familia Elenei nu s-a reparat peste noapte.
Grigore nu a putut pur și simplu să ierte