cum spusese — goală, cu var proaspăt pe pereți și cu un pat de o persoană lângă fereastră. Când am întins pătura pe saltea și l-am culcat pe Luca, m-am așezat pe marginea patului și am plâns cum nu mai plânsesem de la înmormântarea mamei. Nu de durere de data asta. De ușurare. Pentru prima oară în viața copilului meu, aveam un tavan deasupra capului lui.
„Dacă mi-ar fi milă, ți-aș da bani. Eu îți dau muncă.”
A doua zi dimineață — la 6 zile de la nașterea lui Luca — am coborât