cu mâinile.
— Știu.
După câteva secunde, l-am lăsat să intre.
Ne-am așezat la aceeași masă unde își făcuse temele când era copil.
— De ce nu m-ai sunat în dimineața nunții?
— Pentru că mi-a fost rușine.
— Nu. Ți-a fost frică de conflict.
M-a privit.
— Da.
Am dat din cap.
— Asta trebuie să înțelegi. Nu m-a rănit faptul că o sală avea doar douăzeci de locuri. M-a rănit că, atunci când a trebuit să hotărăști cine contează suficient pentru unul dintre ele, eu am fost cea sacrificată.
Lacrimile îi curgeau pe obraji.
—