pe masă o fotografie înrămată.
Era fotografia de la nuntă.
Aceea cu scaunul gol.
— De ce mi-o aduci? am întrebat.
Sergio a întors rama.
Pe spate scria:
„Locurile goale ne amintesc cine trebuia să fie acolo.”
Am privit mult fotografia.
Apoi mi-am atins piatra albastră de la gât.
Nu mi-am scos niciodată colierul pe care Sergio mi-l dăruise la optsprezece ani.
Nici măcar după nuntă.
Pentru că dragostea mea pentru el nu dispăruse.
Dar se schimbase.
Înțelesesem ceva la șaptezeci și șapte de ani:
poți ierta pe cineva fără să