mișca picioarele ușor, cântând încet un cântec românesc vechi, din copilărie. Pe masă erau linguri de lemn, oale, capace. Improvisase o mică orchestră.
Și Andrei… râdea.
Râdea cu gura larg deschisă, cu ochii strălucind, cu obrajii roșii. Își mișca picioarele. Stângaci. Neîndemânatic. Dar le mișca.
Dan a simțit cum genunchii i se înmoaie.
— Ce faci?! a izbucnit el, mai tare decât voia.
Maria s-a întors speriată. A albit la față.
— Domnule Dan… eu… vă rog să mă iertați…
Andrei a scos un sunet nemulțumit când joaca s-a oprit. A dat