vorbit. Fiecare își imagina altceva.
Când am ajuns, o femeie stătea pe banca din fața unei case mici. Avea părul cărunt pe alocuri, iar în mâini ținea o fotografie veche.
S-a ridicat imediat ce ne-a văzut.
Ochii ei s-au umplut de lacrimi.
Fetele au rămas nemișcate.
Andreea nu s-a apropiat.
— Dacă nu mă puteți ierta, înțeleg, a spus cu voce joasă. Am vrut doar să vă văd măcar o dată.
Mara a fost prima care a făcut un pas înainte.
— Toată viața am crezut că ai murit.
— Știu.
— Și noi