Mi-am concediat bona pe loc după ce mi-am găsit copiii jucându-se în noroi, convins că le distruge educația… dar câteva minute mai târziu aveam să descopăr că eu eram cel care le furase cea mai frumoasă parte a copilăriei.

fugit spre Ana.

Stătea cu capul plecat.

Își ținea frații de mâini.

Niciunul nu plângea.

Niciunul nu protesta.

Doar mă priveau, de parcă așteptau să afle dacă sunt din nou supărat pe ei.

Și, pentru prima dată, imaginea aceea m-a durut.

Irina făcu un pas spre mine.

— Domnule Bădescu…

Copiii dumneavoastră nu se tem că se murdăresc.

Se tem să nu vă dezamăgească.

Cuvintele acelea m-au lovit mai tare decât orice.

Dintr-odată am văzut altă curte.

Nu pe a mea.

Pe cea în care crescusem eu.

Auzeam vocea mamei.

„Nu