fie un interviu? a întrebat la un moment dat, cu voce mică.
Ana a zâmbit, dar zâmbetul nu i-a ajuns la ochi.
— O să fie. Cândva.
Seara a trecut greu. Ana a calculat din nou banii: chirie, mâncare, caiete pentru școală. Mai avea exact 320 de lei până la sfârșitul lunii.
A doua zi dimineață, cineva a bătut la ușă.
Ana s-a speriat. Nu aștepta pe nimeni.
Când a deschis, pe hol stătea Radu Marinescu, îmbrăcat simplu, fără aerul rigid din ziua precedentă.
— Bună dimineața. Sunt fiul doamnei pe care