și Sofiei. Nu le-am anunțat. Îmi imaginam deja chipul fiicei mele când avea să mă vadă în ușă.
Apartamentul nostru din nordul orașului mirosea a mâncare arsă, ulei refolosit și parfum greu. Pe hol erau împrăștiate aproape douăzeci de perechi de pantofi. Din sufragerie se auzeau râsete, pahare lovindu-se și vocea mamei mele, veselă și sigură pe ea.
—Fiul meu mi-a cumpărat rochia aceasta —se lăuda Teresa. —A spus că, dacă acum trăiește bine, și mama lui trebuie să arate ca o regină.
Am rămas cu mâna pe clanță.
Teresa