urmă de aroganță pe chipul lui.
Doar teamă.
Aceeași teamă pe care o simțeam și eu.
O săptămână mai târziu, am primit răspunsul.
99,99%.
Alexandru era tatăl lui Ștefan.
Am citit rezultatul de trei ori.
Apoi am început să plâng.
Nu din fericire.
Nu din tristețe.
Ci din cauza tuturor anilor pierduți.
În seara aceea, Alexandru a venit la mine acasă.
Ștefan construia un castel din cuburi în sufragerie.
— Bună, doctore! a strigat el.
Alexandru a zâmbit.
— Bună, campionule.
S-a așezat lângă el pe covor.
Timp de o oră