refuzam să ating vreun leu din averea ei.
Într-o seară, tatăl meu a venit la vilă.
Nu-l mai văzusem de luni întregi.
A intrat în sufragerie și a rămas câteva secunde tăcut.
Victoria dormea pe canapea, slăbită după chimioterapie.
Tatăl meu s-a uitat la mine altfel decât o făcuse vreodată.
— Tu chiar o iubești… a spus încet.
Nu i-am răspuns.
N-a mai fost nevoie.
În ultimele luni, Victoria s-a stins încet.
Dar nu mai era singură.
În fiecare dimineață beam cafeaua împreună pe terasă.
Vorbeam despre viață.
Despre greșeli.
Despre