nu vorbi cu nimeni până mă întorc.”
L-am arătat asistentei.
— Păstrați mesajele, spuse ea.
Atunci mi-am amintit expresia Violetei.
„A doua noastră șansă.”
Nu „nepoata mea”.
Nu „fetița noastră”.
A doua șansă.
— Trebuie să vă întreb ceva, am spus. Mama lui Daniel a pierdut vreodată un copil?
Nimeni din salon nu putea ști răspunsul.
Dar eu îl știam.
Sau cel puțin credeam că îl știu.
Daniel avusese o soră mai mică, Rebecca, care murise la câteva luni după naștere.
Violeta aproape niciodată nu vorbea despre ea.
Singura dată când adusesem