stăteam lângă telefon, sperând ca familia să-și amintească.
De data aceasta aveam planuri.
Mircea și ceilalți rezervaseră o masă la un restaurant.
Pe la zece dimineața, fiica mea m-a sunat.
— La mulți ani, tată!
— Mulțumesc, draga mea.
— Ce faci astăzi?
— Ies la masă.
— Cu cine?
— Cu prietenii.
Din nou acea pauză.
— Noi voiam să venim pe la tine diseară.
Am rămas tăcut.
Nu pentru că voiam să o pedepsesc.
Pur și simplu mi-am amintit de seara aceea ploioasă.
De zâmbetul forțat.
De privirea spre ceas.
De ușurarea din ochii ei