„La 62 de ani, după moartea soțului meu, mi-am luat în sfârșit permisul. Când am urcat în mașina lui și am apăsat «Acasă» pe GPS, m-a dus la o adresă pe care n-o văzusem niciodată. Când am ajuns acolo, mi-au înghețat mâinile pe volan.”

am zâmbit.

Am șters destinația.

Apoi am introdus adresa mea.

Și am salvat-o sub același nume.

„Acasă”.

Pentru că la 62 de ani învățasem, în sfârșit, că nu Nicolae, nu un GPS și nici altcineva avea dreptul să hotărască pentru mine unde este locul meu.