În ziua în care s-a terminat procesul, am ieșit din tribunal și am stat mult pe trepte fără să spun nimic.
Mihăiță s-a așezat lângă mine.
— Acum s-a terminat? a întrebat încet.
M-am uitat la el. La toți.
Nu mai erau copiii speriați din urmă cu trei ani. Crescuseră. Râdeau din nou. Se certau pe telecomandă. Făceau gălăgie prin casă.
Eram o familie.
— Da, i-am spus. Acum s-a terminat.
În seara aia am mers acasă și am făcut cartofi prăjiți cu ouă, că era singurul lucru pe care îl iubeau toți. Andreea a pus muzică, gemenii dansau prin sufragerie, iar Mihăiță râdea atât de tare încât aproape s-a înecat cu suc.
I-am privit și am simțit ceva ce nu mai simțisem de ani întregi.
Liniște.
Părinții noștri făcuseră greșeli. Unele uriașe.
Dar ne iubiseră.
Iar eu îmi ținusem promisiunea.
Nu-i lăsasem să fie despărțiți.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.
