La 18 ani mi-am luat în grijă cei 7 frați ca să nu fie despărțiți

alte chestii.

 

Mi-a întins o pungă plină cu acte.

 

M-am așezat la masă și am început să le răsfoiesc. Contracte. Chitanțe. Hârtii de datorie. Unele aveau ștampile de la bănci, altele păreau scrise de mână.

 

Și toate aveau același nume.

Victor Stănescu.

Nu-l mai auzisem niciodată.

În noaptea aia n-am dormit deloc.

Frații mei dormeau înghesuiți prin camerele mici ale apartamentului nostru, iar eu stăteam în bucătărie, cu fotografia în față și cu inima făcută bucăți.

Accidentul părinților fusese declarat simplu: mașina scăpată de sub control pe