întors. Dinspre cafeneaua de la etaj cobora în grabă un bărbat masiv, îmbrăcat în uniformă militară modernă. Pe umăr avea însemne clare, iar postura lui spunea tot: autoritate, respect, experiență.
Era fiul lui Ion, colonelul Gabriel Popescu.
— Tata ți-a spus să ții mâinile la vedere, nu să-l bruschezi! a izbucnit el.
Radu a înghițit în sec. Sorin a lăsat telefonul jos.
— Domnule… noi… n-am știut…
— Normal că n-ați știut, pentru că n-ați întrebat nimic, le-a tăiat-o Gabriel. Voi ați decis că un om în vârstă, îmbrăcat simplu, nu are ce