că acoperișul halei era pe punctul de a se prăbuși.
— Aici nu mai puteți rămâne. Este periculos.
Femeia își plecă privirea.
— Știu.
— De ce nu ați cerut ajutor?
Ea oftă.
— Mi-a fost teamă că o să-mi ia animalele și o să le ducă în adăposturi deja supraaglomerate. Unele sunt bătrâne. Altele sunt bolnave. Puțini le-ar mai adopta.
Vestea s-a răspândit rapid în oraș.
Însă, spre surprinderea tuturor, oamenii nu au reacționat cu furie, ci cu dorința de a ajuta.
Măcelarul Ovidiu a fost primul care a făcut un pas.
— În