încearcă să stea cât mai mult departe de tatăl lor. Nu știam ce descoperiseră.
Am privit spre casa ei.
— Sunt bine?
A dat din cap.
— Acum, da.
În duminica următoare, strada a fost ciudat de liniștită.
Niciun sac negru.
Niciun copil oprindu-se lângă garduri.
Pe la zece dimineața, cineva mi-a bătut la ușă.
Erau Sofia și fratele ei.
Fetița ținea în mâini un sac.
Dar de data aceasta era mic și alb.
— Nu mai trebuie să ascundem nimic, mi-a spus.
Apoi fratele ei a ridicat de jos o doză goală