În fiecare duminică, cei doi copii ai vecinilor mergeau în sus și-n jos pe strada noastră cu un sac negru uriaș

ridic o hârtie de pe jos.

Am dat câteva frunze la o parte.

Alt pachet.

Același plastic transparent.

Nu l-am atins.

Am continuat.

Lângă cutia poștală de la numărul 18 am observat colțul altuia.

Apoi încă unul, ascuns lângă un ghiveci.

Copiii lăsaseră pachete la mai multe case.

Atunci i-am văzut.

Stăteau la capătul străzii.

Fără sac.

Fără să mai strângă gunoi.

Mă priveau.

Fetița, care părea să aibă vreo doisprezece ani, și-a dus imediat un deget la buze.

„Nu spune nimic.”

Apoi l-a prins pe fratele ei de mână