ridic o hârtie de pe jos.
Am dat câteva frunze la o parte.
Alt pachet.
Același plastic transparent.
Nu l-am atins.
Am continuat.
Lângă cutia poștală de la numărul 18 am observat colțul altuia.
Apoi încă unul, ascuns lângă un ghiveci.
Copiii lăsaseră pachete la mai multe case.
Atunci i-am văzut.
Stăteau la capătul străzii.
Fără sac.
Fără să mai strângă gunoi.
Mă priveau.
Fetița, care părea să aibă vreo doisprezece ani, și-a dus imediat un deget la buze.
„Nu spune nimic.”
Apoi l-a prins pe fratele ei de mână