respirația grea a mătușii.
— Nu i-am făcut nimic, am spus calm. Doar mi-am luat casa înapoi.
— Casa ta?! a izbucnit ea. Paul locuiește acolo de trei ani!
— Exact, am răspuns. Locuiește, nu deține.
Tăcere.
Apoi vocea ei a devenit și mai tăioasă.
— Tu știi cât a muncit băiatul meu pentru casa aia?
Am strâns telefonul în mână.
— Mătușă… casa aceea este pe numele meu. Tatăl meu a construit-o cu mâinile lui. Eu doar le-am dat voie să stea acolo.
— Le-ai distrus viața!
Am inspirat adânc.
— Nu eu. Lăcomia lor.
Am