Eram prea amețit/ă.
Pentru că o întrebare încăÎmi arde în minte.
Dacă Ștefan ar fi supraviețuit…
De ce mi-a spus Mark că e mort?
M-am uitat la soțul meu.
– Pentru că?
Și-a coborât încet mâinile.
Fața îi era distrusă de vinovăție.
„Nu știam cum să-ți spun.”
– Spune-mi ce?
Sa uitat la Ștefan.
Apoi, în Laura.
Și în sfârșit cu mine.
„În noaptea aceea, la spital…”
Să se oprească.
„Copilul tău nu a murit.”
Însă mi-ai dat seama că o să scriu.
Marcu a continuat.
„Era vie.”
M-am uitat la