l-am sunat pe Marcel.
— Vino la școala lui Călin.
— Sunt la serviciu.
— Ștefan este aici.
La celălalt capăt se făcu liniște.
Nici măcar nu întrebă „care Ștefan?”.
Atunci am primit confirmarea.
— Tu știai.
— Pot să explic.
— Vino aici.
Marcel ajunse patruzeci de minute mai târziu.
Când intră în birou și ne văzu pe mine și pe Alina, păru cu zece ani mai bătrân.
— Ascultă-mă…
— Copilul nostru a murit?
Marcel nu răspunse.
— Da sau nu?
— Nu.
Un singur cuvânt.
Opt ani de doliu distruși de un singur cuvânt.