Fiul meu s-a bătut la școală pentru că un alt băiat nu înceta să-i spună „frate”.

l-am sunat pe Marcel.

— Vino la școala lui Călin.

— Sunt la serviciu.

— Ștefan este aici.

La celălalt capăt se făcu liniște.

Nici măcar nu întrebă „care Ștefan?”.

Atunci am primit confirmarea.

— Tu știai.

— Pot să explic.

— Vino aici.

 

 

 

Marcel ajunse patruzeci de minute mai târziu.

Când intră în birou și ne văzu pe mine și pe Alina, păru cu zece ani mai bătrân.

— Ascultă-mă…

— Copilul nostru a murit?

Marcel nu răspunse.

— Da sau nu?

— Nu.

Un singur cuvânt.

Opt ani de doliu distruși de un singur cuvânt.