Știa că, odată întors, creditorii, datoriile și minciunile aveau să iasă la suprafață.
Așa că făcuse ceva de neconceput.
Plecase.
Își lăsase geaca.
Telefonul.
Viața.
Pe noi.
— Ne-ai lăsat să credem că ai murit.
— La început credeam că mă întorc după câteva zile.
— Și după o săptămână?
Tăcere.
— După o lună?
Nimic.
— După primul Crăciun în care Mihai a pus o farfurie pentru tine la masă?
Gabriel începu să plângă.
Dar nu-mi mai era milă.
— După al doilea?
— Mi-a fost rușine.
— Rușinea nu este o explicație pentru trei ani.
Elena