credeam că mama era acolo.
M-am așezat lângă ea.
— Știu.
— Și dacă tu nu veneai?
Nu aveam un răspuns pe care un copil de zece ani să merite să-l audă.
Așa că i-am spus singurul lucru de care eram sigur:
— Dar am venit.
Sofia m-a privit câteva secunde, apoi m-a îmbrățișat.
Din ziua aceea mi-am făcut o promisiune.
Dacă fiica mea îmi spune vreodată că îi este frică de cineva, nu voi mai începe prin a-i explica de ce poate se înșală.
Voi începe prin a o asculta.
Pentru că