lui Andrei. Lasă-l să afle adevărul atunci când va fi suficient de mare pentru el.”
Am coborât scrisoarea.
— De ce ai așteptat zece ani?
Elena nu încercă să se apere.
— Pentru că am fost lașă.
— Zece ani?
— Soțul meu era încă în viață. Mi-a spus că dacă vin la dumneavoastră, îmi va face viața imposibilă. Și am cedat.
— I-ai promis fiicei mele!
— Știu.
— Nepotul meu m-a întrebat ani întregi cine este tatăl lui!
— Știu.
— Nu. Nu știi.
Vocea mi se frânse.
— Eu trebuia să-i spun „nu știu” de fiecare dată.