despre faptul că dormea cu lumina aprinsă până la nouă ani.
Matei absorbea fiecare detaliu.
Nu căuta avere.
Nu căuta o familie perfectă.
Căuta bucățile lipsă din propria poveste.
În primăvara următoare, am mers din nou la mormântul Anei.
De data aceasta eram trei.
Eu.
Matei.
Și Elena.
Matei puse felicitarea lângă piatra mamei lui.
Apoi scoase din buzunar o fotografie.
Ana și Andrei, la optsprezece și nouăsprezece ani.
Râdeau.
Așeză fotografia lângă flori.
— Acum știu, mamă — șopti el.
Am întors capul.
Elena plângea.
Și eu la fel.
Timp de