îmi pare rău pentru toate lucrurile pe care credeam că n-am mai apucat să ți le spun.
Lucy m-a luat de mână.
— Acum poți să mi le spui.
Așa că am făcut-o.
Și atunci am înțeles ceva ce niciun părinte n-ar trebui să fie obligat să învețe vreodată:
Timp de doi ani venisem sub magnolie ca să vorbesc cu fiica pe care credeam că o pierdusem.
În acea duminică am plecat de acolo ținând-o de mână.
Nu puteam șterge cei doi ani care ne fuseseră furați.
Dar pentru prima dată