Fără acoperiș deasupra capului după ce am ieșit din închisoare, m-am mutat într-o peșteră ascunsă

Dacă citești asta, înseamnă că n-am apucat să termin ce am început. Știu că ești nevinovată. Am găsit dovezi, dar nu am avut cui să le dau. Oamenii ăștia sunt periculoși…”

Ana a izbucnit în plâns. Lacrimile îi cădeau pe pagini.

Nu fusese singură. Niciodată.

Bunicul ei luptase pentru ea până la capăt.

Și acum îi lăsase cheia.

În acea noapte, în peștera rece, lângă un foc mic, Ana nu mai era femeia învinsă care plecase de la închisoare. În ochii ei apăruse ceva nou.

Hotărâre.

A doua zi dimineață,