De peștera din deal, locul despre care se spunea că e blestemat.
„Acolo nu merge nimeni”, îi spusese cândva bunicul ei.
Dar acum nu mai conta.
A urcat încet, cu genunchii slabi, pe poteca îngustă. Vântul bătea printre copaci, iar liniștea era apăsătoare. Când a ajuns, a găsit intrarea acoperită pe jumătate de pietre și crengi.
A intrat.
Înăuntru era frig și miros de pământ umed. Dar era adăpost. Pentru prima dată în ziua aceea, Ana a simțit un strop de liniște.
A adunat câteva crengi